Contact
Denisa Dragomir
Brasov, Romania
Colaborari
denisa.dragomir@yahoo.com
Tel: (+40) 762.605.372
Back

Skyrunning-ul, disciplina care mi-a oferit o nouă șansă!

Cariera de sportiv m-a ajutat să evoluez continuu. Mi-a oferit șansa de a mă dezvolta pe toate planurile și de a crede necondiționat în propria persoană. Am învățat că nimic nu este imposibil atunci când muncești și crezi cu adevărat în visul tău. Au fost momente când rezultatele obținute m-au luat prin surprindere, dar au fost la fel de multe rezultate pentru care am muncit neîncetat ani la rând. Fiecare rezultat mi-a oferit o nouă lecție, un moment de bucurie sau o clipă de deznădejde, iar pentru fiecare în parte sunt recunoscătoare.

Am început practicarea atletismului dintr-o simplă joacă, o dorință de a-mi demonstra că pot face lucrul acesta. Nu am știut niciodată unde mă va purta această pasiune, iar astăzi mă bucur că nu am renunțat când nimic nu mergea conform planului.

4 ani de chin și primul moment când am considerat că retragerea din activitatea sportivă este cea mai bună soluție

Perioada junioratului a fost plină de succese, dar trecerea la nivelul seniorilor mi-a adus o serie de dezamăgiri și eșecuri care m-au determinat să mă gândesc la retragere. Antrenamentele nu mergeau, competițiile erau un adevărat dezastru, kilogramele în plus apărute din cauza suprasolicitării organismului îmi cauzau multe probleme și accidentări, iar din punct de vedere psihic eram la pământ. Simțeam că este momentul să pun punct. Îmi amintesc că în iarna anului 2014 am avut o discuție cu domnul antrenor Coroja Valentin, antrenorul care m-a susținut necondiționat pe parcursul acestor ani și continuă să o facă, iar împreună am ajuns la concluzia că este momentul să renunț în cazul în care nici sezonul în curs nu va merge conform planului. 

Skyrunning-ul, disciplina care mi-a oferit o nouă șansă!

Competițiile de alergare montană îmi erau familiare, dar diferența dintre cursele de alergare montană și cele de skyrunning am resimțit-o după prima cursă de skyrunning. Nu știam ce înseamnă alergarea unui asemenea traseu și pot recunoaște că nici o pregătire adecvată nu aveam. Nu îmi amintesc exact cum am auzit de Retezat SkyRace, dar am știut că îmi doresc să particip, lucru care l-am și făcut, iar rezultatul a fost surprinzător, un nou record de traseu de 3h și 48 minute, timp care a rămas nebătut până în 2019 când am reușit să revin și să stabilesc un nou record de 3h și 38 de minute.

Acest rezultat mi-a schimbat în totalitate planurile. Pe Ionuț Zincă îl cunoșteam de mai bine de 5 ani, din perioada când participam la cursele de alergare montană, iar timpul obținut la cursa respectivă l-a determinat să îmi propună o posibilă colaborarea cu clubul Valetudo din Italia, club care îl susținea în perioada respectivă. Am primit bucuroasă această nouă propunere. Era o șansă care îmi deschidea noi orizonturi. Odată începută colaborarea cu clubul Valetudo și condiția mea fizică s-a îmbunătățit, deoarece cursele la care participam m-au ajutat să obțin experiența de care aveam nevoie pentru a evolua în această nouă disciplină. A urmat o perioadă plină de rezultate minunate, cu victorii nenumărate și o dorință nebună de a deveni constant o variantă mai bună a propriei persoane. Am descoperit că sunt făcută pentru această disciplină. Adrenalina a pus stăpânire pe mintea mea. Fiecare competiție era importantă pentru mine. Îmi doream să am continuitate și să nu mai revin în punctul în care ajunsesem  cu puțin timp în urmă. Nu îmi doream să punct carierei sportive atât de repede, iar muntele mi-a oferit din nou șansa de care aveam nevoie.

Au trecut mai bine de 7 ani de la prima competiție de skyrunnig, iar corpul meu continuă neîncetat să evolueze. De la an la an descopăr o persoană mult mai pregătită să abordeze competițiile, să se bucure de alergare și să muncească necondiționat pentru obiectivele ei. Nu știu câți ani mai am de alergat, dar indiferent de numărul lor, îmi doresc să acumulez experiența necesară pentru a transmite mai departe noilor generații de munțomani informațiile acumulate, dar și persoanelor dornice de a începe practicarea acestei discipline.  

Denisa Dragomir
Denisa Dragomir
https://denisadragomir.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *