Alergarea montană este cea mai faină, și poate că sunt puțin subiectivă când spun lucrul acesta, deoarece practic acest sport de mai bine de zece ani, dar în toată această perioadă am învățat continuu cum pot deveni o mai bună variantă a propriei persoane (și încă mai învăț).
Propriile greșeli au devenit cea mai bună lecție, iar fiecare antrenament și competiție m-au adus tot mai aproape de nivelul la care mi-am dorit mereu sa ajung. A fost un drum lung, dar mă bucur că nimic nu m-a oprit din drumul meu spre îndeplinirea obiectivelor.
Alergarea montană este o probă foarte complexă, o probă în care trebuie să acumulezi cel puțin volumul unui maratonist, în timp ce te antrenezi specific pentru fiecare urcare și coborâre. Tot timpul am încercat să îmi dau seama care sunt antrenamentele specifice pentru a îmbunătăți fiecare parte a unei competiții, sau cum pot trece peste acele momente când corpul nu mă ascultă, dar mintea își dorește să continue, iar astăzi pot spune că am ajuns în punctul în care am învățat exact cum trebuie pregătită o cursă de alergare montană, indiferent de distanța care trebuie parcursă.

De-a lungul anilor, am descoperit că pentru multe persoane coborârea reprezintă cea mai dificilă parte a competiției, și pe bună dreptate. Pentru mine, personal, coborârea reprezintă cea mai frumoasă parte a traseului, dar până să ajung în acest punct, am avut nevoie de multe antrenamente și competiții specifice. Astăzi voi împărtăși cu tine din experiența acumulată pe parcursul acestor ani și modul în care am reușit să îmi îmbunătățesc continuu coborârile.
Învinge-ți teama de coborâre prin puterea exercițiului!
În timpul unei competiții, coborârea va face mereu diferența în clasamentul final. Teama de accidentare sau faptul că nu îți poți controla picioarele dacă prinzi o viteză mult prea mare, reprezintă principalii factori care te pot influența negativ. Pentru a prinde încredere în forțele proprii și pentru a te simți “stăpân pe situație”, exersează cât mai des. Coborârea este acea parte a alergării montane care se învață prin puterea exercițiului. Indiferent că alegi coborâri tehnice sau alergabile, nu lăsa teama să îți controleze mintea. Învață să fii sigur de fiecare mișcare și calculează-ți dinainte fiecare pas!

Antrenamentele de forță îți vor asigura progresul!
Antrenamentele de forță reprezintă secretul progresului. Coborârea vine întotdeauna după o urcare epuizantă care ți-a consumat mare parte din energie, iar pentru a obține randamentul dorit, ai nevoie de un corp puternic și de picioare cu multă forță. Alergarea nu te poate ajuta să antrenezi toate aceste grupe musculare, tocmai de aceea ai nevoie de sesiuni speciale de forță. Poți opta să mergi la o sală de fitness unde vei avea la dispoziție o gamă variată de aparate care te vor ajuta să lucrezi fiecare grupă musculară, fie poți opta să lucrezi exerciții acasă. Genuflexiuni simple sau genuflexiuni pistol, fandări, izometrie, flotări, exerciții pentru abdomen și spate sunt doar o parte din exercițiile pe care le poți efectua. Alergarea pe munte presupune un antrenament mult mai amplu, deoarece în timpul unei curse, terenul de alergare se schimbă permanent, iar odată cu el și grupele musculare solicitate. Este important să îți lucrezi fiecare grupă musculară, astfel încât corpul tău să fie pregătit pentru orice schimbare de direcție.
Învață să controlezi fiecare pas!
Capacitatea de a controla fiecare pas, pe coborâre, reprezintă un alt aspect important în progresul tău. Concentrarea și siguranța fiecărei mișcări îți vor asigura încrederea de care ai nevoie pentru a-ți învinge teama de accidentare. Privește întotdeauna mai departe de vârful picioarele, iar lucrul acesta îți va permite să îți calculezi din timp următorul pas. De asemenea, în timpul coborârilor, mâinile reprezintă acel punct de echilibru de care ai nevoie. Nu trebuie să alergi cu ele lipite de corp. Pe coborâre, acestea trebuie să fie ușor ridicate și depărtate de corp, ceea ce te va ajuta să îți menții corpul într-un echilibru perfect și să controlezi mai ușor fiecare schimbare de direcție.

Pantofii de alergare potriviți!
Pentru mine, pantofii de alergare reprezintă cea mai importantă piesă a echipamentului. Înainte de a începe să efectuezi antrenamente specifice pentru coborâre, asigură-te că ai făcut cea mai bună alegere. Acestea sunt câteva aspecte importante după care să te ghidezi înainte de a face o alegere:
- Stabilitatea și confortul în timpul alergării trebuie să devină o necesitate
- În timpul antrenamentului, picioarele se vor umfla, așadar asigură-te că pantofii tăi sunt cu jumătate de număr mai mare decât cei pe care îi folosești în mod normal pe stradă
- Alege o pereche de adidași cu o amortizare foarte bună, genunchii îți vor mulțumi pe viitor
- Nu alerga niciodată la o competiție cu o pereche de adidași noi
Coborârea este o artă, dar prin puterea exercițiului aceasta poate fi învățată. Învinge-ți teama, exersează constant și descoperă sentimentul unic pe care doar coborârea în viteză ți-l poate oferi.